Ghidul obligatiilor fiscale asociatii de proprietari

În sprijinul contribuabililor

GHIDUL OBLIGAŢIILOR FISCALE ALE ASOCIAŢIILOR DE PROPRIETARI (2011)

1.Înregistrarea fiscală

1.1.Depunerea declaraţiei de înregistrare fiscală

Orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal are obligaţia să se înregistreze fiscal primind un cod de identificare fiscală.

În cazul asociaţiilor de proprietari, constituite potrivit Legii nr. 230/ 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, codul de identificare fiscală va fi codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

În vederea atribuirii codului de înregistrare fiscală şi eliberării certificatului de înregistrare fiscală, asociaţiile de proprietari au obligaţia să depună la organul fiscal competent formularul 010 „Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice,  asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică”.

Declaraţia de înregistrare fiscală se depune în termen de 30 de zile de la data înfiinţării, potrivit legii, a asocierii.

Modificările ulterioare ale datelor din declaraţia de înregistrare fiscală trebuie aduse la cunoştinţă organului fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin depunerea declaraţiei de menţiuni, completând acelaşi formular 010, dar bifând căsuţa corespunzătoare menţiunilor.

1.2.Eliberarea certificatului de înregistrare fiscală

Pe baza declaraţiei de înregistrare fiscală, organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală eliberează certificatul de înregistrare fiscală, în termen de 15 zile de la data depunerii declaraţiei. În certificatul de înregistrare fiscală este înscris codul de identificare fiscală, ce va fi menţionat de asociaţie în cadrul documentelor elaborate.

Eliberarea certificatelor de înregistrare fiscală nu este supusă taxelor de timbru.

La încetarea condiţiilor care au generat înregistrarea fiscală, asociaţia are obligaţia de a preda organelor fiscale, în vederea anulării, certificatul de înregistrare fiscală, odată cu depunerea declaraţiei de menţiuni.

1.3.Obligaţia înscrierii codului de identificare fiscală pe documente

Asociaţiile de proprietari au obligaţia de a menţiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau pe orice alte documente emise codul de identificare fiscală propriu.

2.Conducerea evidenţelor fiscale

În vederea stabilirii stării de fapt şi a obligaţiilor fiscale de plată, asociaţiile de proprietari sunt obligate să conducă evidenţe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare. Evidenţele sunt ţinute în limba română şi în moneda naţională.

Asociaţiile de proprietari au obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţe impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat, precum şi obligaţia  de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă.

Evidenţele vor fi păstrate la domiciliul fiscal al asociaţiei, inclusiv pe suport electronic, sau pot fi încredinţate spre păstrare unei societăţi autorizate, potrivit legii, să presteze servicii de arhivare.

Pentru exerciţiul financiar în curs evidenţele se păstrează  la domiciliul fiscal al contribuabililor.

În cazul în care evidenţele contabile/fiscale  sunt ţinute cu ajutorul sistemelor electronice de gestiune, pe lângă datele arhivate în format electronic, asociaţia este obligată să păstreze şi să prezinte aplicaţiile informatice cu ajutorul cărora le-a generat.

Asociaţiile de proprietari sunt obligate să evidenţieze veniturile realizate şi cheltuielile efectuate aferente activităţilor economice desfăşurate, prin întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente prevăzute de lege.

Asociaţiile de proprietari sunt obligate să utilizeze pentru activitatea desfăşurată documente primare şi de evidenţă contabilă stabilite prin lege, achiziţionate numai de la unităţile stabilite prin normele legale în vigoare, şi să completeze integral rubricile formularelor, corespunzător operaţiunilor înregistrate.

Organul fiscal poate lua în considerare orice evidenţe relevante pentru impunere ţinute de contribuabil.

3.Îndeplinirea obligaţiilor fiscale

Pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale de către asociaţiile de proprietari, se disting următoarele situaţii:

3.1.Asociaţia are angajaţi cu contract de muncă

 

Obligaţiile asociaţiei constau în:

· Determinarea impozitului pe venitul din salarii

Impozitul lunar pe venitul din salarii este un impozit final, care se calculează şi se reţine la sursă de către asociaţie.

Impozitul lunar se determină astfel:

-pentru angajaţii care au funcţia de bază la asociaţie, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni, şi următoarele:

-deducerea personală acordată pentru luna respectivă;

-cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;

-contribuţiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei a 400 euro;

 –pentru celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora (spre exemplu, în cazul indemnizaţiilor, primelor şi altor asemenea sume acordate membrilor aleşi ai asociaţiilor de proprietari/chiriaşi);

Plătitorul este obligat să determine valoarea totală a impozitului anual pe veniturile din salarii, pentru fiecare contribuabil.

· Acordarea deducerilor personale la funcţia de bază

Deducerea personală se acordă la funcţia de bază, pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 1.000 lei inclusiv, astfel:

– pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere – 250 lei;

– pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere – 350 lei;

– pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere – 450 lei;

– pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere – 550 lei;

– pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere – 650 lei.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.000,01 lei şi 3.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţă de cele de mai sus şi sunt stabilite prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 19/ 2005 privind aprobarea deducerilor personale lunare pentru contribuabilii care realizează venituri din salarii la funcţia de bază începând cu luna ianuarie 2005, potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3.000 lei nu se acordă deducerea personală.

Persoana în întreţinere poate fi soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile şi neimpozabile, nu depăşesc 250 lei lunar.

Nu sunt considerate persoane aflate în întreţinere:

a) persoanele fizice care deţin terenuri agricole şi silvice în suprafaţă de peste 10.000 mp în zonele colinare şi de şes şi de peste 20.000 mp în zonele montane;

b) persoanele fizice care obţin venituri din cultivarea şi din valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor în sere, în solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat, din cultivarea şi din valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor, precum şi din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole, indiferent de suprafaţă.

ATENŢIE!Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor:

♦Remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari sau alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari;

♦Indemnizaţiilor, primelor şi altor asemenea sume acordate membrilor aleşi ai asociaţiilor de proprietari/chiriaşi;

· Gestionarea fişelor fiscale

Informaţiile referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii se cuprind în fişele fiscale.

Formularul 210 “Fişa fiscală privind impozitul pe veniturile din salarii” se completează de către angajatori pentru fiecare persoană fizică care realizează venituri din salarii sau asimilate acestora. Fişele fiscale se depun în format electronic, însoţite de un borderou privind conţinutul acestora, semnat şi ştampilat. Se foloseşte programul de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice.

Asociaţia are obligaţia să completeze fişele fiscale, pe întreaga durată de efectuare a plăţii salariilor, să păstreze fişele fiscale pe întreaga durată a angajării şi să transmită angajatului şi organului fiscal competent o copie, pentru fiecare an, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul fiscal expirat.

· Declararea obligaţiilor privind impozitul pe veniturile din salarii şi a contribuţiilor sociale obligatorii

Lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare perioadei de raportare, asociaţia depune formularul 112 “Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, în care declară impozitul pe veniturile din salarii, contribuţiile sociale obligatorii calculate şi reţinute, precum şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.

Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1397/2010, formularul 112 se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pe portalul e-România; depunerea în format electronic se face sub forma unui fişier PDF, conform anexei 1 la hotărâre, care are ataşat fişierul XML descris prin anexa 8 la hotărâre.

ATENŢIE: Pentru depunerea electronică a declaraţiei, asociaţia trebuie să deţină un certificat calificat, eliberat în condiţiile Legii nr.455/2001 privind semnătura electronică.

· Plata impozitelor şi contribuţiilor aferente veniturilor din salarii

Asociaţia are obligaţia de a calcula şi de a reţine lunar impozitele şi contribuţiile aferente veniturilor din salarii, precum şi de a le vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei expirate.

3.2.Asociaţia încheie contracte/ convenţii potrivit Codului civil

NOTĂ: Veniturile rezultate din activităţi profesionale desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor încheiate potrivit Codului civil, reprezintă venituri de natură profesională, asupra cărorase datorează contribuţiile individuale de asigurări sociale şi asigurări pentru şomaj.

Atenţie! Persoanelor asigurate în alte sisteme, neintegrate sistemului public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, si persoanelor care au calitatea de pensionari nu le sunt aplicabile prevederile menţionate anterior, în sensul că persoanelor angajate cu contract/convenţie de prestari servicii, conform Codului Civil, nu li se reţine decât impozitul de 10 sau de 16%, după caz, fără plata contribuţiilor respective.

Obligaţiile asociaţiei diferă în funcţie de următoarele situaţii:

· Dacă persoana fizică prestatoare de servicii, cu care se încheie contractul/ convenţia în baza Codului civil, este persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi independente:

-asociaţia are obligaţia să reţină la sursă impozitul reprezentând plăţi anticipate în contul impozitului anual, aplicând o cotă de impunere de 10% la venitul brut, precum şi contribuţia individuală de asigurări sociale şi contribuţia pentru şomaj.

NOTĂ:Persoanele fizice prestatoare de servicii, autorizate să desfăşoare activităţi independente, şi care obţin veniturile în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil,  pot opta pentru stabilirea impozitului pe venit ca impozit final, respectiv reţinerea de către asociaţie a unui impozit de 16%. Opţiunea de impunere a venitului brut se exercită în scris în momentul încheierii fiecărui raport juridic/contract şi este aplicabilă veniturilor realizate ca urmare a activităţii desfăşurate pe baza acestuia.

-asociaţia de proprietari are obligaţia depunerii, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei  expirate, a formularului 112 “Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”

-impozitul şi contribuţiile reţinute se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei expirate;

-asociaţia de proprietari are obligaţia depunerii, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent, pentru anul expirat, a formularului 205 „Declaraţie informativă privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiari de venit”, pentru impozitul reţinut la sursă şi virat la bugetul de stat. Se bifează căsuţa „Venituri din activităţi independente desfăşurate în baza contractelor/ convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil” de la cap.I „Natura veniturilor”.

· Dacă persoana fizică prestatoare de servicii, cu care se încheie contractul/ convenţia în baza Codului civil, conform opţiunii exercitate de către aceasta, nu este persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi independente:

-opţiunea de impunere a venitului brut cu o cotă de 16% aplicată la venitul brut se exercită în scris de către persoana fizică respectivă, în momentul încheierii fiecărei/fiecărui convenţii/contract civil şi este aplicabilă veniturilor realizate ca urmare a activităţii desfăşurate pe baza acestei/acestui convenţii/contract;

-impozitul pe venit se calculează prin reţinere la sursă la momentul plăţii veniturilor de către asociaţie, prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului brut; impozitul calculat şi reţinut reprezintă impozit final.

– se calculează şi se reţine contribuţia individuală de asigurări sociale şi contribuţia pentru şomaj.

– asociaţia de proprietari are obligaţia depunerii, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei  expirate, a formularului 112 “Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”.

-impozitul şi contribuţiile reţinute se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei expirate;

-asociaţia de proprietari are obligaţia depunerii,până la data de 30 iunie a anului fiscal curent pentru anul expirat, a formularului 205 “Declaraţiei informative privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiari de venit”, pentru impozitul reţinut la sursă şi virat la bugetul de stat. Se bifează căsuţa „Alte venituri” de la cap.I – „Natura veniturilor”

ATENŢIE! Activitatea prestată în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil, poate fi reconsiderată, de către asociaţia de proprietari, ca fiind o activitate dependentă, dacă se îndeplineşte cel puţin unul dintre următoarele criterii:      

a) beneficiarul de venit se află într-o relaţie de subordonare faţă de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, şi respectă condiţiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuţiile ce îi revin şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării activităţii, programul de lucru;

b) în prestarea activităţii, beneficiarul de venit foloseşte exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spaţii cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecţie, unelte de muncă sau altele asemenea şi contribuie cu prestaţia fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu şi cu capitalul propriu;

c) plătitorul de venit suportă în interesul desfăşurării activităţii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizaţia de delegare-detaşare în ţară şi în străinătate, precum şi alte cheltuieli de această natură;

d) plătitorul de venit suportă indemnizaţia de concediu de odihnă şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit.

În cazul reconsiderării unei activităţi ca activitate dependentă, impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, vor fi recalculate şi virate, fiind datorate solidar de către plătitorul şi beneficiarul de venit.

Veniturile obţinute de persoanele prestatoare de servicii în cadrul asociaţiei de proprietari dintr-o activitate reconsiderată ca dependentă vor fi impozitate ca venituri salariale realizate în afara funcţiei de bază.

3.3. Asociaţia angajează zilieri

În condiţiile Legii nr.52/2011, privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, Asociaţia de proprietari poate angaja zilieri, persoane fizice, cetăţeni români sau străini, care desfăşoară activităţi necalificate de întreţinere şi curăţenie, cu caracter ocazional.

Raportul dintre zilier şi asociaţie se stabileşte fără încheierea unui contract de muncă.

În această situaţie asociaţia are următoarele obligaţii:

a) să înfiinţeze Registrul de evidenţă a zilierilor, care se păstrează la sediul asociaţiei;

b) să completeze Registrul de evidenţă a zilierilor, înainte de începerea activităţii.

c) să prezinte Registrul de evidenţă a zilierilor organelor de control abilitate;

NOTĂ: Asociatia, in calitate de angajator al zilierului,  va prezenta lunar până cel târziu la data de 5 a fiecărei luni, către inspectoratul de muncă unde îşi are sediu un extras al Registrului de evidenţă al zilierilor.

d) să asigure instruirea şi informarea zilierului cu privire la activitatea pe care urmează să o presteze, riscurile şi pericolele la care poate fi expus în exercitarea activităţii, precum şi cu privire la drepturile zilierului, în condiţiile prevăzute de lege. Instruirea are loc zilnic, înainte de începerea activităţii;

e) să plătească zilierului, la sfârşitul fiecărei zile de lucru, remuneraţia convenită;

NOTĂ: Cuantumul remuneraţiei brute orare stabilite de părţi nu poate fi mai mic de 2 lei/oră şi nici mai mare de 10 lei/oră şi se acordă la sfârşitul fiecărei zile de lucru, înainte de semnarea în Registrul de evidenţă a zilierilor de către zilier şi asociaţie.

f) să asigure, pe propria cheltuială, echipamente de lucru şi de protecţie care se impun datorită naturii şi specificului activităţii desfăşurate de zilier.

Plata impozitului pe venit datorat pentru activitatea prestată de zilier este în sarcina asociaţiei, respectiv virarea acestuia la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei expirate.

Cuantumul impozitului este de 16% calculat la remuneraţia brută.

Lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare perioadei de raportare, asociaţia depune formularul 112 “Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, în care declară impozitul pe veniturile plătite zilierilor.

NOTĂ:Pentru veniturile realizate din activitatea prestată de zilieri nu se datorează contribuţiile sociale obligatorii nici de către zilier, nici de către asociaţie.

NOTĂ: În situaţia în care asociaţia are relaţii de colaborare cu persoane fizice, respectiv  relaţii cu experţi contabili, tehnici, judiciari pentru întocmirea unor lucrări de expertiză, sau cu persoane fizice altele decât cele cu contract de muncă, convenţii/contracte civile de prestări servicii, zilieri,  şi pentru care are obligaţia, potrivit legii, să reţină la sursă impozitul aferent veniturilor plătite acestor persoane fizice, va completa şi depune pentru impozitul reţinut în astfel de cazuri, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare perioadei de raportare,formularul 100 “Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”.

3.4. Asociaţia obţine venituri din activităţi economice

Pot exista următoarele situaţii:

· Dacă veniturile urmează a fi utilizate pentru îmbunătăţirea utilităţilor şi a eficienţei clădirii, pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune, atunci asociaţia este scutită de la plata impozitului pe profit;

 

· Dacă aceste venituri nu sunt utilizate în scopurile arătate mai sus, atunci asociaţiei îi revin următoarele obligaţii :

-calculul şi plata trimestrială a impozitului pe profit realizat, conform evidenţelor, în cotă de 16%;

-depunerea, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului expirat, a formularului 100 “Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”.

ATENŢIE! Începând cu anul 2012, urmează să aplice sistemul plăţilor anticipate calculate pe baza impozitului pe profit din anul precedent şi a indicelui de inflaţie.

-depunerea, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor, a “Declaraţiei privind impozitul pe profit”- formular 101;

-plata, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor,  a impozitului pe profit anual.

Sancţiuni

Se sancţionează cu amendă contravenţională de la 1.000 lei la 5.000 lei:

-nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de înregistrare fiscală sau de menţiuni;

-neîndeplinirea la termen a obligaţiilor de declarare prevăzute de lege;

-neîndeplinirea obligaţiei înscrierii codului de identificare fiscală pe documentele emise;

-nerespectarea obligaţiilor privind completarea şi păstrarea fişelor fiscale.

4.Obligaţii declarative ale personalului angajat în cadrul asociaţiilor de proprietari

Nu au obligaţii declarative persoanele fizice care, în cadrul asociaţiilor de proprietari,  obţin:

–      venituri din salarii;

–      venituri asimilate salariilor;

–      venituri în baza convenţiilor/contractelor civile încheiate potrivit Codului Civil, în care s-a optat pentru impozitarea cu o cotă de 16% aplicată la venitul brut;

–       venituri ca zilieri.

Pentru veniturile obţinute în baza convenţiilor/contractelor civile încheiate potrivit Codului Civil, la care s-a reţinut impozit cu titlu anticipat în cotă de 10% aplicată la venitul brut, precum şi pentru veniturile la care, potrivit Codului fiscal, impozitul reţinut la sursă de către plătitorii veniturilor respective nu este impozit final, se completează şi se depune de către persoanele fizice beneficiare ale veniturilor menţionate formularul 200-“Declaraţie privind veniturile realizate din România”, până la data de 15 mai inclusiv a anului curent pentru anul expirat.

ATENŢIE! Persoanele fizice care obţin venituri de la asociaţiile de proprietari în baza convenţiilor/contractelor civile încheiate potrivit Codului civil, indiferent de modul de impozitare, respectiv cu 10% ca impozit anticipat sau cu 16% ca impozit final, au obligaţia achitării personal, trimestrial, la Casele teritoriale de asigurări de sănătate, a contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate aferentă venitului obţinut.

NOTĂ: Modelul şi conţinutul tuturor formularelor/declaraţiilor menţionate în cuprinsul ghidului şi/sau aplicaţiile informatice ale acestora se găsesc pe pagina de internet a ANAF la adresa :

http://www.anaf.ro/public/wps/portal/ANAF/AsistentaContribuabili/formulare

sau www.anaf.ro/declaraţii electronice.

NOTĂ: Se anexează un tabel centralizator cuprinzând contribuţiile sociale obligatorii datorate de către asociaţiile de proprietari şi/sau de angajaţii acestora.

Index legislativ

-Legea nr. 230/ 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari;

-Hotărârea Guvernului nr. 1588 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari;

-Legea nr.571/ 2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

– Hotărârea Guvernului nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

– Hotărârea Guvernului nr.1397/2010 privind modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”

-Ordonanţa Guvernului nr.92/ 2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

-Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 19/2005 privind aprobarea deducerilor personale lunare pentru contribuabilii care realizează venituri din salarii la funcţia de bază începând cu luna ianuarie 2005, potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal;

-Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.101/ 2008

privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, cu modificările şi completările ulterioare;

-Legea nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.

Pentru informaţii suplimentare puteţi apela/ accesa:

-Administraţiile finanţelor publice teritoriale- serviciile (birourile) metodologie şi asistenţă pentru contribuabili;

-Biroul central de asistenţă a contribuabililor – tel.031.40.39.160;

-Portalul ANAF, la adresa: www.anaf.ro.

Print This Post

Article written by

Valcont Audit SRL